ANUNT

Citez din articolul “Iartă-mă iPhone, căci am păcătuit”! O aplicaţie de spovedanie, aprobată în premieră de Biserica Catolică:

Biserica Catolică a aprobat în premieră o aplicaţie oficială pentru iPhone menită să sprijine credincioşii în actul spovedaniei şi să-i aducă pe cei rătăciţi pe calea cea bună, scrie Reuters.

“Confession: A Roman Catholic App” este prima aplicaţie de acest tip aprobată oficial de clericii catolici.

“Dorinţa noastră este să-i invităm pe catolici să intre în contact cu credinţa lor prin intermediul suportului digital” spune Patrick Leinen, unul din cei trei angajaţi ai companiei Little iApps care a dezvoltat aplicaţia.

“Confession: A Roman Catholic App” nu vrea să înlocuiască mersul la confesiune însă este menită să ajute credincioşii să-şi recunoască mai uşor păcatele. Prin intermediul aplicaţiei – care costă doi dolari – credincioşii pot să adauge în lista de păcate pe cele care nu sunt incluse în confesiunea uzuală precum şi să ţină socoteala cât a trecut de la ultima spovedanie.

Papa Benedict al 16 -lea a subliniat într-un discurs de la sfârşitul lunii ianuarie importanţa prezenţei creştine în lumea digitală.

Potrivit reprezentanţilor firmei care a creat aplicaţia, un aport important l-au avut preoţii Thomas Weinandy şi Dan Scheidt. Ei precizează că aplicaţia a ajutat deja o persoană să se întoarcă la confesiune după 20 de ani de absenţă.

“Sperăm că tot mai mulţi vor urma”, afirmă Patrick Leinen.

Cititi va rog si:

VATICANUL: versiune rap a BIBLIEI la radio şi pe internet

Rubrica incepatorului: SPOVEDANIA

„ … mă adresez în mod special tinerilor patriei noastre şi le spun: copiii mei, copiii de aur ai Bisericii! Sunteţi mândria neamului, aşteptarea noastră încununată cu lauri. V-am mâhnit însă mult cu ipocrizia noastră şi am umilit în voi sensul datoriei. Nouă ni se datorează abaterile voastre, deoarece suntem autori morali ai acestora. V-am lipsit de dragoste, v-am lăsat pradă valurilor potopului din Babilon. V-am constrâns să trăiţi într-o lume crudă, inumană, nemiloasă şi necompătimitoare. V-am recomandat să urmaţi drumuri pe care noi nu mergeam. V-am răpit credinţa şi speranţa. Am dărâmat dinlăuntrul vostru orice ideal. Şi totuşi spunem că vă iubim! Voi, cu mintea voastră ascuţită, aţi înţeles inconsecvenţa noastră şi ne-aţi părăsit. Nu mai aveţi încredere în noi, nu vreţi să trăiţi în lumea pe care v-am pregătit-o noi. Şi v-aţi îndreptat spre căutarea himerei prin droguri, spre confirmarea voastră prin violenţă. Copiii mei, astăzi cel care vă vorbeşte ia asupra lui răspunderea pentru păcatele faţă de voi ale întregii lui generaţii şi vă cere iertare! Insă în acelaşi timp vrea să vă spună că niciun păcat al nostru şi nici o nesăbuinţă a voastră nu poate să vă închidă drumul spre recunoaşterea publică. Impasurile s-au înmulţit. Acum necesitatea nemiloasă va cheamă la hotărâre. „Când izbucneşte greaua necesitate nemiloasă şi porunceşte, nedemn este cel care şovăie” (Kostis Palamas). Există un spaţiu care nu vă va trăda niciodată. Este spaţiul Bisericii. Veniţi în el, veniţi la credinţă, veniţi la Hristos! Veţi găsi ceea ce de ani de zile aţi fost lipsiţi. Şi totodată, veţi găsi adevărata libertate, adevărata dreptate, adevărul adevărat. Hristos cel înviat, copiii mei, să fie cu voi!

<<Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toţi. Amin.>>”

Fragment din cuvântarea rostită de IPS Arhiepiscop HRISTODOULOS la intronizarea sa în scaunul de arhiepiscop al Atenei și al întregii Elade – 9 mai 1998

“Sa nu te indignezi, nici macar in tine, pentru nici o acuzatie nedreapta ce ti s-ar aduce. Este un lucru rau. Si raul incepe prin ganduri rele. Cand te amarasti si te indignezi, fie doar cu gandul, iti strici atmosfera duhovniceasca. Impiedici Sfantul Duh sa lucreze si ingadui diavolului sa mareasca raul. Tu trebuie sa te rogi totdeauna, sa iubesti si sa ierti, alungand de la tine orice gand rau.”
“Nu trebuie sa-ti duci lupta crestineasca cu predici si contestatii, ci cu o adevarata iubire ascunsa. Cand contestam, ceilalti reactioneaza. Cand ii iubim sunt miscati si-i castigam. Cand iubim, credem ca noi le oferim ceva celorlalti pe cand, in realitate, intai ne oferim noua insine. Iubirea cere sacrificii. Sa sacrificam cu umilinta ceva de-al nostru, care in realitate este al lui Dumnezeu.”

“Cand te trezesti noaptea, sa nu te intorci pe partea cealalta pentru a adormi la loc.. Sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Celui Rastignit si a Sfintilor si sa te rogi smerit si cu iubire. O jumatate de ora, un sfert, zece minute, cinci, unul, cat poti.”

Cand ascultam sau citim pilda vamesului si a fariseului, putem avea tendinta sa ne identificam foarte usor cu vamesul.

Atunci un gand ascuns se strecoare pe nevazute in inima noastră şi ne şopteşte aşa: ce bine ca nu sunt eu ca fariseul! Ce bine ca eu sunt pacatos si nu judec pe altii, la fel de pacatosi ca mine! Ce bine ca nu sunt eu ca fariseii si carturarii, ca aceia care stiu multe si fac fapte bune si care se lauda cu cunostintele si cu faptele lor! Eu nu sunt si nu vreau sa fiu ca fariseii care ii judeca pe ceilalti, vai, dar eu nu pot sa fiu asa, Doamne fereste, dar eu ii iubesc pe toti! Multumescu-Ti, Tie, Doamne, ca eu sunt un vames umil, care nu judec pe nimeni, eu iubesc pe toata lumea, eu nu gandesc de rau pe nimeni, eu fac ascultare si ii vad pe toti buni, pe toti ingeri, sufletul meu se incalzeste si se inaripeaza de cele mai calde simtaminte… Si uite-asa se face ca vamesul devine…. fariseu.

In primul rand trebuie să fim atenţi la mesajul adevărat pe care l-a transmis Hristos prin pilda Vameşului şi fariseului! Pilda ne invită să fim smeriţi dar realişti, să ne ferim de lăudăroşenie şi să fim discreţi.

Daca noi am urma cu adevarat vamesului din Evanghelie, atunci am face exact ceea ce a facut si el. Ne-am vedea, adica, pacatul nostru cu sinceritate, ne-am scarbi si umili de propria noastra fatarnicie si trufie. Am intelege si am spune ca “cel dintai dintre farisei sunt eu“. Fapta vamesului este pocainta, inima infranta si zdrobita, duhul umilit.

Părintele Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan îi invita adeseori pe ucenici să se roage cu puţine cuvinte asemenea vameşului. El le spunea că “ …rugaciunea este un act launtric al duhului nostru care de multe ori se exprimă cel mai corect prin tăcere! Tăcerea noastră in fata lui Dumnezeu, tăcere pentru că Dumnezeu vede toata profunzimea gandurilor noastre, toate dorintele inimii noastre, si nu intotdeauna suntem capabili sa le exprimam in cuvinte. Dumnezeu intelege miscarile tainice ale inimii si ne raspunde la ele. …”

Mulţi cred că rugaciunea inseamna doar sedere in fata icoanelor si rostirea formulelor randuite (de dimineata si de seara sau a psalmilor). Desigur, cu o astfel de rugaciune poti sa fii obisnuit inca din copilarie si sa o savarsesti in fiecare zi. Dar aceasta rugaciune este cu totul nesatisfacatoare si foarte uşor ne poate duce la formalism şi fariseism dacă nu este dublată de o atentă cercetare lăuntrică.

Oamenii contemporani aflaţi într-o goană nebună după laude şi aprecieri, vor simţi nevoia să se laude pe ei înşişi chiar şi atunci cand se roagă, sau vor fi măguliţi de duhovnicii care îi laudă mereu şi le vorbesc numai depre cele plăcute lor.

Nu suntem “buricul pământului” nici măcar al Bisericii, deci nu trebuie să ne afişăm cu faptele noastre bune, pe care (dacă există) Dumnezeu le vede în ascuns şi le răsplăteşte cum ştie El mai bine.

Rugăciunea vameşului : “Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului!” , ne îndeamnă prin simplitate şi concizie la discreţie şi delicateţe!