ANUNT

Miropolitului Augustin de Florina

Predică la Duminica a X-a dupa Rusalii

(Matei 17, 14-23)

ARME ÎMPOTRIVA CELUI VICLEAN

Cine, iubiţii mei, cine nu vrea pacea? Toată lumea iubeşte pacea. Şi desigur atunci când îi lipseşte, atunci mai mult o caută. Dar, din nefericire, în pofida iubirii omenirii întregi pentru pace, lumea de multe ori a încercat – şi încă încearcă – focul războiului. Interese materiale şi egoisme omeneşti împing orbeşte spre catastrofă. Două războaie mondiale şi nenumărate alte războaie locale au împrăştiat şi împrăştie groază. Cei ce au trăit astfel de zile doresc ca ele să nu se mai întoarcă niciodată. Oameni iubitori de linişte, care în pofida voinţei lor au fost duşi la ucidere între ei, strigă din adâncul sufletului: Blestemat să fie războiul!

Dacă însă acest război este blestemat, există şi un alt război care este binecuvântat. Război binecuvântat? Dar ce sunt  acestea ce le spui? – s-ar nedumeri cineva. Da, iubiţii mei, există şi un război binecuvântat. Este un război, la care creştinul este chemat să ia parte nu doar de voie, din proprie voinţă, ci şi cu tot sufletul, cu toată inima lui. Este un război împotriva răului şi, de aceea, este binecuvântat. Şi care este acest război? Este războiul împotriva celui mai mare vrăjmaş al nostru, împotriva diavolului.

Avem război deci. Duşmanul în acest război este diavolul. Şi arme? Cu ce arme poate cineva să lupte împotriva diavolului? Pentru că împotriva acestuia, desigur că nu poţi lupta cu tunuri şi care armate şi avioane sau chiar cu bombe atomice. De alte arme e nevoie aici. Despre armele împotriva diavolului ne vorbeşte Evanghelia astăzi. Să vedem deci, care arme împotriva celui rău ne recomandă pericopa evanghelică pe care am ascultat-o.

 ***

Un tată înghenunchiat înaintea Domnului, Îl roagă să-i vindece fiul, care pătimeşte de atacul unui duh viclean. Demonul îl aruncă pe copil când în foc, când în apă. Ucenicii lui Hristos, în ciuda bunei lor intenţii, nu au putut să-l izbăvească de tiranie. Dar Hristos cu un cuvânt al Său izgoneşte demonul şi salvează copilul imediat. Şi după ce a plecat lumea, ucenicii se apropie în particular de Învăţătorul şi Îl întreabă: “De ce noi n-am izbutit să-l scoatem?”. Şi Hristos răspunde: “Din pricina necredinţei voastre. Adevărat vă zic vouă: dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice acestui munte: pleacă de aici şi du-te dincolo, şi va pleca şi se va duce, şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Iar neamul acesta (al demonilor) nu iese decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 19-21). În aceste cuvinte Îl auzim pe Domnul arătându-ne trei arme împotriva celui rău: prima armă credinţa, a doua rugăciunea, iar a treia postul.

Prima armă este credinţa. Care credinţă? Credinţa fierbinte şi neclintită. Zice Hristos ucenicilor Săi: N-aţi putut să scoateţi demonul din pricina necredinţei voastre. Dar dacă aţi fi avut credinţă fierbinte şi puternică, cum fierbinte şi puternic este muştarul, aţi fi mutat chiar şi munţi. Prin credinţă cel rău este biruit. Să credem deci în Dumnezeu, care este Atotputernicul, căci diavolul înaintea Lui se teme şi tremură. Să credem în cuvântul Evangheliei, care confirmă că dacă ne împotrivim diavolului, acela va fugi biruit: „Staţi împotriva diavolului şi va fugi de la voi” (Iacov 4, 7). Să credem în puterea lui Hristos, care şi munţii îi alungă şi-i strămută.

A doua armă este rugăciunea. „Iar neamul acesta nu iese decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21). Mare este puterea rugăciunii şi minunate urmările ei în ceasul ispitei. Însuşi Hristos, când trecea prin clipe de profundă agonie în grădina Ghetsimani, a înfruntat ispita cu rugăciunea: ”Şi fiind în agonie se ruga mai stăruitor”, zice evanghelistul (Luca 22, 44). În felul acesta a arătat că atunci când şi noi  ne aflăm în ciclonul ispitei, aşa să înfruntăm atacul diavolului, prin rugăciune. Dar şi înainte de ciclon, în ceas de linişte şi înainte de a ne găsi ispita, Hristos ne-a recomandat: „Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită” (Luca 22, 40). De aceea să ne rugăm şi anticipat – preventiv. De altfel şi în rugăciunea domnească, cunoscutul „Tatăl nostru”, ne învaţă să zicem: „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean” (Matei 6, 13).

Iar a treia armă, pe care o recomandă Hristos, este postul. Însuşi Domnul a postit în pustie şi a biruit cele trei ispite ale diavolului. Proorocii au postit, apostolii au postit, mucenicii au postit, cuvioşii şi pustnicii înainte de toate au postit. Postul subţiază simţurile, ajută în rugăciune, smereşte trupul şi cugetul trupesc, întăreşte duhul, face pe om disponibil sau osârduitor în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, atrage Harul lui Dumnezeu, alungă atacurile demonice, face minuni. Desigur că nu înţelegem postul doar de bucate; înţelegem postul şi de patimi. Aşadar, să nu dispreţuim şi această armă atât de decisivă.

 ***

Creştinul însă are şi alte arme împotriva celui viclean. După jertfa lui Hristos, prin care satana a fost biruit, pe lângă cele trei arme pe care le-am amintit, Biserica  învaţă că Domnul ne-a dăruit şi o altă armă împotriva celui viclean. Şi aceasta este cinstita Lui Cruce. De aceea, într-o frumoasă cântare, noi ortodocşii cântăm: ”Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii i-a sculat şi moartea o a surpat. Pentru aceasta ne închinăm Îngropării Tale şi Învierii”. Zice: Ne-ai dat, Doamne, armă împotriva diavolului Cinstita Ta Cruce; şi, într-adevăr, diavolul se îngrozeşte şi tremură, nesuferind să vadă puterea ei. Pentru că Crucea înviază pe cei morţi şi zdrobeşte moartea. De aceea şi noi, Doamne, ne închinăm Îngropării şi Învierii Tale. Aşadar, să ne însemnăm cu semnul crucii zicând: „Iisus Hristos biruieşte”.

În sfărşit, să-l întrebăm şi pe unul din cei care au luptat cu diavolul şi l-au biruit. Să-l întrebăm, de pildă, pe Sfântul Antonie, să ne spună: Ce armă a folosit? Sfântul Antonie răspunde: „Am văzut” – zice -”cursele diavolului întinse pe pământ şi am zis înfricoşat: Cine poate să le învingă pe acestea? Şi atunci am auzit un glas: Cel care are smerenie”. Cel smerit se află sub umbrela ocrotitoare a harului dumnezeiesc şi respinge orice atac demonic.

 ***

Iubiţii mei creştini,

Să nu trăim în neştiinţă. Să nu trăim în nepăsare, nebănuind ce se întâmplă în lume. În jurul nostru şi în noi are loc o luptă, o luptă duhovnicească. „Războiul nevăzut”, cum zice Sfântul Nicodim Aghioritul în renumita sa carte cu acelaşi nume, pe care v-o recomand să o citiţi. Iar Apostolul Pavel lămureşte: ”lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12). Gloanţele ca ploaia. Cad capete! Duşmanii cei nevăzuţi întreprind atacuri în fiecare ceas şi în fiecare clipă. Suflete nemuritoare sunt în pericol. De aceea şi noi să fim priveghelnici. Nu la somn, ci la arme, la armele cele duhovniceşti! În această luptă Hristos nu ne-a lăsat fără arme. Duh este vrăjmaşul, duhovniceşti sunt şi armele împotriva lui. Am enumărat cinci arme, care constituie o desăvârşită panoplie duhovnicească: credinţa, rugăciunea, postul, smerenia şi Cinstita Cruce. Dacă vom folosi aceste arme, atunci vrăjmaşul va fi biruit şi se va împlini cu fiecare din noi acel cuvânt triumfător a lui Hristos:”Am văzut pe Satana ca pe un fulger ca un fulger căzând din cer”(Luca 10, 18). Amin.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”,sursa: „Kyriaki”, Atena, 1998, p. 136)

Sursa: Cartea „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN”

Ele sunt cunoscute ca o combinatie de hormoni artificiali care au rolul de a impiedica ovulatia (eliberarea ovulului).

Ceea ce se cunoaste mai putin este faptul ca, de multe ori ovulatia se produce in ciuda pilulelor de orice fel.

Prin hormonii artificiali, pilula Anti-Baby are efect asupra mai multor organe din corpul feminin, fie impiedicand sarcina, fie provocand avort timpuriu:

• asupra ovarelor, impiedicand eliberarea ovulelor (inhibitor al ovulatiei);
• asupra consistentei mucozitatii cervixului in colul uterin, ingrosand mucusul si astfel ingreuind sau chiar impiedicand inaintarea spermatozoizilor spre uter si trompele uterine;
• asupra tesutului mucoasei uterine, care se subtiaza, avand loc atrofierea glandelor, reducandu-se astfel resursele de hrana (glycogen) pentru copil. (inhibarea implantarii, deci efect de avort timpuriu). Astfel, fetita sau baietelul conceput moare de
  foame, in timp ce mama sa poate ca rade, mananca, se plimba, sau participa la Sfanta Liturghie.

DESPRE ISPITA CERTURILOR NEÎNCETATE DINTRE CREŞTINI

18 ianuarie , 1961
Sfintii Atanasie si Chiril ai Alexandriei si Sfantul Maxim al Serbiei

Draga ….

Am primit scrisorile tale. Nu am putut sa-ti raspund imediat , dar ma rog neincetat si te pomenesc zilnic . Cred ca acum ai ajuns sa te intelegi cum se cuvine . Binenteles, iti poti gasi preocupari in viata lumeasca – sa ai o familie, sa castigi salarii mari, si in general vorbind, sa te delectezi de viata contemporana. Aceasta te va multumi pentru o bucata de timp, insa vei ajunge la un moment , in care vei privi ravna ta anterioara catre o viata duhovniceasca intocmai ca pe o fantezie copilareasca. Dar aceasta va fi valabila pana la un punct. Directia vantului se va schimba, furtuna vietii va izbucni, iar tu te vei frange curand. Dar chiar si fara acestea [ vantul si furtuna], vei simti in cele din urma ca tot ce ai castigat nu este ceea ce sufletul tau a cautat de fapt si ca nu contine acel lucru de care el are nevoie. O asemenea trezire este infricosatoare atunci cand nu mai este cu putinta intoarcerea la calea anterioara, cand, din propria vina, ai pierdut-o definitiv.

Desigur ca cealalta cale- calea duhovniveasca- nu este una usoara. Sunt chiar multe tristeti si cateodata se pare ca, si chiar asa este, intreaga lume , incluzandu-i pe cei apropiati ai nostri, se ridica impotriva ta. Dar atunci pe masura inmultirii tristetilor, se simte si o crestere a ajutorului care ne inatreste si ne mangaie in intristare, umplandu-ne chiar de bucurie.

Cand ii intalnesc pe cei pe care i-am cunoscut atunci cand erau tineri, a caror viata o cercetam indeaproape si care acum au ajuns la maturitate, vad ce ingreunati sunt de boli si de griji lumesti, in cata desertaciune isi petrec zilele, daca nu au nici un dor mai inalt.
Dar cei care se pun in slujba lui Dumnezeu, chiar daca sufera pentru ea, sunt duhovniceste plini de vigoare si simt mana lui Dumnezeu care ii pazeste.
Ce trebuie sa faci si unde sa mergi…?
Ti-am scris deja ca oricine Ii poate sluji lui Dumnezeu si poate trai drept, fie el invatat sau neinvatat, dar acum Biserica are nevoie de slujitori care sa fie capabili sa calauzeasca oamenii in credinta si sa o apere de atacuri.As fi foarte fericit daca ai putea fi alaturi de mine, dar cred ca este mult mai de folos pentru tine si Biserica daca ar fi posibil sa primesti o educatie teologica, inscriindu-te la Seminarul Sfanta Treime, (…)

Domnul sa te ajute si sa te binecuvinteze pe aceasta cale.
Binecuvantarea Domnului peste toti cei apropiati ai tai!

Cu dragoste,
Arhiepiscopul Ioan.

“Cand citesti sa incerci sa citesti limpede, astfel incat sa se auda si ultima litera a fiecarui cuvant. La fel sa procedezi si cand canti la biserica sau cand te rogi, fiindca astfel te obisnuiesti sa fii corect si smerit in toate, in cuget, in cuvinte si in fapte.”

“Cand canti, sa canti smerit, fara sa faci grimase, fara sa faci miscari dezordonate si fara sa tot salti psaltirea. Sa privesti mereu spre analog si sa nu discuti cu cel de langa tine. Sa traiesti ceea ce canti, fiindca doar astfel cele cantate se transmit celor adunati in biserica la slujba.”

“Cu cat se afla omul mai departe de Dumnezeu, cu atat mai mult este necajit si chinuit de felurite lucruri. Trebuie sa mergem la duhovnic de fiecare data cand ne chinuie ceva.”

“Sa te spovedesti periodic si temeinic, fiindca, chiar de-ai fi Patriarh, daca nu te spovedesti, nu te mantuiesti.”

“Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca, atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic.”

“Fii atent la mine. Si iadul si satana si Raiul, toate sunt adevarate. Eu insa nu vreau sa te temi de ele, sau sa te gandesti la ele asa cum faci tu. Vreau sa-L iubesti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie ca te afli aici, fie ca te afli altundeva. Da, Hristos ne asteapta si, indata ce ne vom deschide inima cat de putin, El va patrunde in ea de indata si vom avea parte de toate cele bune. Este intocmai ca soarele. Cand tragi fie si putin perdeaua, lumina patrunde imediat in odaie, iar razele sale ne incalzesc.”

BBC a realizat un documentar, difuzat de Discovery, despre cea mai mare catastrofă a secolului trecut: erupţia unui vulcan din Islanda, care a produs pagube omeneşti şi mate­riale ne neimaginat la vremea aceea (anul 1873). Documentarul prezintă notiţele unui pastor, care a scris pas cu pas ce se întâmpla atunci. Lava vulcanului s-a întins pe vreo 15 kilometri, decimând tot ce-i ieşea în cale. Una dintre cele mai fantastice relatări scrise ale pastorului se referă la ziua în care el a chemat oamenii la bise­rică, să se roage împreună pentru ca lava vulcanului să nu-i spulbere. Mare le-a fost surpriza când au ieşit din biserică: lava, ce cursese cu furie pe kilometri întregi, se oprise la câţiva metri de biserică!

 Scepticii ar putea spune că a fost doar o coincidenţă, o banală întâmplare. Dar, cum spune David Hawkins, pentru ca un lucru să fie întâmplător, trebuie să se petreacă în afara Universului, ceea ce este imposibil. Dacă întâmplarea nu are nici un rol în existenţă, atunci putem spune că rugăciunea oamenilor aflaţi în biserică a avut un rol determinant în oprirea dezastrului. Nenumărate experimente ştiinţifice arată că rugăciunea are efecte măsurabile, cel puţin atunci când este făcută pentru vindecare. Experimente de excepţie au demonstrat acţiunea profundă şi puternică a rugăciunii ţintite, în care cei ce se rugau cunoşteau numele persoanelor, precum şi alte detalii despre starea lor de sănătate.

Dacă vorbim aici despre rugăciunea care vindecă oameni, în cazul vulcanului vorbim despre rugăciunea care ar fi putut afecta o structură fizică, materială, respectiv lava vulcanului. Ne putem gândi automat că ne aflăm în domeniul poveştilor şi al magiei dacă observăm că lava unui vulcan fioros îi ascultă pe oamenii care se roagă şi se opreşte la câţiva metri de biserică. În poveşti, ne-am putea spune noi, este posibil ca mintea să influenţeze materia, este posibil ca vulcanii să devină cuminţi, furtunile să se oprească în calea cuvintelor frumoase şi balaurii materiei dezlănţuite să-şi aplece capetele lângă o biserică. Dar ne amintim că Iisus oprea furtuna în rugăciune şi, prin credinţă şi iubire, avea puterea de a schimba structura formelor materiale. El a înmulţit pâinile şi peştii, a transformat apa în vin, a vorbit cu vânturile şi valurile şi ele l-au ascultat. Deci Iisus ne-a spus prin experienţa sa că materia răspunde conştiinţei umane. Noi nu suntem Iisus, bineînţeles, dar tot Iisus ne-a spus că dacă am avea credinţă cât un bob de muştar, am putea muta munţii din loc. Ştiinţa modernă este aproape de uluitoare dovezi ale pu­terii pe care intenţia şi rugăciunea le au asupra mediului înconjurător şi al materiei; ea vorbeşte deja despre faptul că intenţia şi rugăciunea colectivă au puterea de a crea un spaţiu sacru, deci a schimba proprietăţile mediului înconjurător (citiţi pentru această documentare cărţile lui Lynn McTaggart, traduse şi în România).

Rugăciunea ţintită, dar mai ales rugăciunea sinceră, în care emoţia este deosebit de presantă, iar motivaţia pentru ea este viaţa însăşi, poate crea miracole. Când ne rugăm cu toată fiinţa şi în mod precis, ţintit, se poate să primim un răspuns aproape imediat. Se poate ca tărâmul magic al existenţei să ni se dezvăluie atunci când suntem motivaţi sincer să ne rugăm. Motivaţia puternică pentru rugăciune şi emoţia sinceră ne pot netezi drumul către miracol şi către acele trăiri care-l apropie pe Dumnezeu de nevoile, dorinţele şi aşteptările noastre. Probabil că n-ar trebui să ne stea un vulcan lângă casă pentru ca noi să ne rugăm cu since­ritate şi credinţă, nici să ne ameninţe vreo situaţie de viaţă. Rugăciunea sinceră şi credinţa în miracol ne pot însoţi în viaţa de zi cu zi, în evenimentele mărunte, în relaţiile cu oamenii şi în micile aşteptări ale vieţii. Să reţinem că miracolul este posibil, că schimbarea unei situaţii, oricât de dezastruoasă ar părea ea, poate veni şi în ultima clipă. Drept spune Biblia că ceea ce la om este imposibil, la Dumnezeu este posibil!

Sursa: www.jurnalul.ro